Intâlnirea cu Morţii

iercuri am călătorit la Chicago, metropola de şapte milioane pe lângă lacul Michigan, nu să-i văd pe locuitorii oraşului, ci să-i văd pe morţii. In primavara asta oraşul a primit un grup de visitori de la Germania grovaz de ciudaţi, şi s-au stabilit pentru moment în Muzeul de Sţiinţa şi Industria. Eu vorbesc despre o exposiţie de cadavre, înjectate cu un plastic special şi puse în poze extraordinar de explicite din punct de vedere anatomic. Jupuite, formele goale purt muşchii şi viscerele lor în aer liber fără ruşine. Cateva şi au reţele lor de nervi vizibili: circelii fini şi albi, ca o pânză de paianjen în exterioarea trupurilor, tulburând în curentul salei de exposiţie. Sunt mai morţi decât vii în sală; tu eşti minoritatea, eşti în lumea lor, un învadător o învadătoară cu toata speranţă bun venit. Tie este silă deja? Te rog să continui să citeşti, să ai un alt punct de vedere despre trupul oamenesc.

Există un nume pentru pos-oamenii îmbibaţi de aceea substanţă care îi dă o viaţă de dincolo: se cheamă plastinaţii, chiar dacă nu trăiesc în felul nostru, au o anumită “viaţa” care morţii obişnuiţi niciodată n-o să aiba.

Ne predau plastinaţii despre noi însumi şi ne vorbesc în limba noastră fără cuvinte. Ceva este comunicat între observător şi cadavru, un adevarat că n-o să se găsească într-un text de anatomie. Sunt reflectările noastre de pe altă lătură a cortina subţire care ne sepăr, vii şi morţii. Primă senzaţie nu este silă, ci ceea de felul memento mori--te simţi îmediat mortal, născut şi numai o jumatate său mai puţin pe drumul vieţii, experientând timpul nostru scurt pe pamânt şi în acelaşi timp privind sfârşitul tău manifestat în oase şi carne. Mi-am dat seamă în acela moment că rareori putem să ne uităm în ochii decedaţilor fără să simţim o conectare personală cu acest ins care ne-ar da epuizare. Aceasta distanţă între cadavrul nerecognoscibil şi noi ne permite o vedere pătrunzătoară la trupul oamenesc şi toate complexitătii lui. Rezultatul este fantastic de fascinant!

Iau diferite poziţii furate din viaţă. Unul este îngheţat într-o poză de yoga, labele sustin cadavrul în formă de o punte, burtă dă spre târvan--poziţia este greu să-se facă în viaţa, însă, acest yogist niciodată n-o să-o lase, poate pentru sute de ani; altul dansează ca un înger, balanţat pe o singură labă de picioare. Amandouă sunt femei, se vede uşor. Un cadvru bărbat este tăiat în lungime în felii de opt centimetri. Sunt imprejur zece felii, unele cu piele, alte fără copertura. Singurul om parca o serie de domino-uri pusă într-un arc tihnit, cu spaţiu suficient să vadă între străţii. Erau şi animale în plus de carnavalul uman. O camilă întreagă este aranjată în mijlocul primei sală, împrejmuită de cadavre sau parţile lor. Se vede înauntru de toraceul ei prin o gaură tăiată cu pricipere, dar spinarea cocosată tot rămână un misteriu, surprinzător. La sfărşitul expoziţiei, când ai obişnuit deja la scena carnoasă, eşti pregăgtit să vezi femeia cu burtă deschisă în spatele geamului, în sala propria ei, încă nu născuseră vlastarul. Sunt şi mai multe exemple, dar nu vreau să-vă divulg tot. Trebuie să spun că ei sunt chiar frumoaşe în felul lor propriu; există o anumită graţie şi voinţă în formele care este dificil de imagina fără să-le vadă personal. Fără îndoială unele corpuri sunt transformate în adevărata arte post-mortem, nu este doar ceva pentru minţele ştiinţifice sau perverţite. Au fost şi copii cu părinţi, este o excursie bună pentru familia după părerea mea, pe puţin educaţională. Desigur îţi recomendez să suspendaţi groază voastră morţiilor, să-vă uitaţi expoziţia dacă aveţi ocazia, este de neuitat.

M-am gândit că poate cadavrele ne iau în considerare noi revoltători: suntem fiinţe pline de sânge si cuprinse de păr, exsudând mirosurile neplăcute (aşa folosim parfumul) şi tot felul de excreţia oamenescă. Pe de altă parte, ei sunt curate, fără grasă, fără hainlele murdare şi supărătoară că noi spunem piele; ei sunt purificaţi, numai compuşi de elemente trupeşte şi o tăcere fără sfârşit. Am profundul respect pentru ei, cei care sunt animaţi după moartea din cauză unei alegere luată în fosta lor viaţă: o gândire manifestată în formă de donaţia finală însuşilor la public. Este aceea gândire care trăieste, care îi dă o existenţă corporală în continuare.
(Pozele a doua şi a trea sunt ale mele)