Din copilărie pot să-mi aduc aminte senin ziua in care bunicul meu mi-a dat un ghint de 22 calibru. Aveam şapte ani, poate opt--vârsta mea exactă nu este atât de important, dar eram tânăr, prea tânăr după parera mea în azi. Bunicul meu uriaş stătea pe jos în faţa mea în sală unde erau masa de scris unde nimeni nu scria niciodată, frigiderul veche al doilea a casei şi dulapul unde noi puneam mantourile în timpul iernii. De la dulapul agolmerat a scos ceva lungă, făcuta din lemn şi oţel; l-am recunoscut imediat--fiind un băiat din ţara. Atunci mi-a inceput să-mi explic în mod foarte serios ce era şi cum funciona. Aproape n-am putut să-l ascult pe bunicul prin emoţia pe care m-a preluat-o. Cu şapte-opt ani am întrat într-un club nou, m-am simţit cum unul din băiaţi mari în momentul ăia, pe puţin ca cei cu zece de ani!
Pentru următorii zece ani acest instrument sau altul mai mare, ca shotgun-ul de vânataore, s-a făcut prietenul meu într-un fel. Am petrecut mulţi ani într-o traida mortală: eu, ghintul şi cainele familiei. Am făcut multe excursii în zona fermei în cautarea iepurilor şi porumbelor, şi când aveam mai timp mergeam la fluviul mic care curgea prin câmpul vecinilui nostru. Nu pot să contez zilele nenumerate în care noi trei mergeam în safari.
Noi americani suntem îndrăgostiţi de arme de foc, mai ales cei din noi din zonele rurale unde ele aprovizionesc o distracţia bunvenită în spaţele nesfârşite ale prerii, stepei, munţilor şi puştilor ai americii vest de la râul Mississippi. Iar în oraşele sunt aficionado-i de arme de asemenea, mai ales de pistoli şi armele mai mici. Deci, pe toate părti se găseşte armele de foc. Este o parte a culturii noastre, dar o parte că mereu este destructivă. Constituţia noastra zice explicit că aveam dreptate să purtăm armele de foc, şi este aproape imposibil de schibat-o. Noi americani vom devine stinşi înainte de ele mi se pare.
Cu toţi ştim ce s-a întâmplat la Virginia Tech acum nişte zile. Am citit că a omorât şi un profesor român, un om care a supravieţuit holocaustul şi, surprinzător, a murit violent într-o ţară unde nu este război—pe puţin pe pâmantul ei. A fost un şoc fisic să ascult detalile la radio, numărul de morţi creşcând la un nivel de necrezut. Dar suntem aici într-un fel obişnuiţi; nu este primă dată în care cineva i-a pierdut capul şi a hotărât să spulbere la întâmplare pe colegii săi într-o “grindina de plumbi” (a hail of bullets) cum zicem la noi. Trist, îmi suprinde că nu se întâmpla mai mult în america. Nu lipseşte nici tânerii deranjaţi, nici armele de foc în ţara mea. Ceea ce mi-e suprinzător este modul în care ucigaşii premeditează şi realizează (probabil greşesc cu formele verbelor) visul lor sângeros. Nu poate fi că n-au practicat uciderii înainte de calamitate, poate în mod virtual.
În ciuda violenţiei ocazională care suferim din timp în timp în şcolii noastre, tot cred că america este o ţară cam sigură. Toate tările au crimele violente, dar diferenţa este că la noi avem instrumentele disponibile la public în care uciderii spectaculoase ca aceea poate fi realizate. În plus, avem ştiinţa să folosim armele de foc, uneori de la o vârsta delicată. Am învăţat cum se manipulă un ghint ca prima mea limbă, şi tot în azi sunt foarte precis la puşcat, însă, nu am o armă în zilele astea.
De asemenea, trebuie să adaug că proliferarea de arme în america are o altă inrâurire, una că în ciudă preţului ridicat în suflete la şcolii şi pe străzile noastre este folositoară pentru guvernatul. Oamenii cu experienţa cu arme, că eu, întru în militar şi deja ştiu să omoare. Crează condiţiile care permit clădirea de-o armată foarte mortală, cu tâneri de la populaţie care vreau să-şi fac bărbaţi. Mi se pare ceva foarte rău, dar sunt sigur că unii se gândeşte aşa, oamenii la pentagon. Transiţia de la iepuri şi porumbei spre duşmani nu este atât de mare că se pare.
Virginia Tech n-a fost nici prima dată şi n-o să fie ultima în care astfel de violenţa americană se întâmplă. Mă tem că este ceva, ca un parazit, că o-să purtmăm pentru totdeauna. Doar putem să sperăm că no să se întâmple din nou pentru mult.
MoP
No comments:
Post a Comment